Ofiţerul SS Ralf (David Thewlis) şi soţia lui, Elsa (Vera Farmiga), se mută de la Berlin la ţară cu copiii lor, Gretel (Amber Beattie) de doisprezece ani şi Bruno (Asa Butterfield), de opt de ani, după ce Ralf este promovat comandant al unui lagăr nazist. Bruno se referă la lagăr ca "out-with", deşi mai târziu în film, sora lui afirma că pronunţia este incorectă, ceea ce lasa impresia că lagarul ar fi Auschwitz.
Fiindu-i interzis sa iasă din curtea din faţă a casei, fără prieteni, Bruno duce dorul companiei si aventurii. El scapă în cele din urmă prin fereastra magaziei din curtea din spate a casei, explorează prin pădure, şi ajunge într-un final într-un colţ izolat, nepăzit al lagărului de concentrare, pe care el l-a crezut a fi o fermă. Acolo, el se împrieteneşte cu Shmuel (Jack Scanlon), un băiat de aceeaşi vârstă cu el. Bruno se întoarce des, aducându-i lui Shmuel mâncare şi se joacă cu el dame prin gardul de sârmă ghimpată. Shmuel îl face pe Bruno să realizeze treptat că oamenii din tabără nu sunt fermieri cum credea; el îi spune lui Bruno că el şi familia sa au fost închişi, şi obligaţi să poarte pijamale "cu dungi", pentru că sunt evrei.
Meditatorul lui Bruno şi al lui Gretel, Herr Liszt (Jim Norton), hrăneşte copiii o dietă de bigotism, antisemiţe şi propagandă naţionalistă sub pretextul că le predă istorie. Drept urmare, Gretel devine tot mai fanatică în sprijinul ei pentru al treilea Reich. Ea îşi acoperă peretele din dormitor cu afişe de propagandă nazistă, şi flirteaza cu locotenentul Kurt Kotler (Rupert Friend), crudul şi nemilosul subordonat al tatălui ei. În schimb, Bruno este sceptic în privinţa învăţăturilor lui Liszt. Evreii pe care îi cunoaşte Bruno, Shmuel şi Pavel (David Hayman), nu seamănă cu stereotipurile antisemite descrise de profesor. El este, de asemenea, martor al unor acte de cruzime faţă de evrei, care intră în conflict cu ideea propagandistă de eroism militar. Într-o noapte, Pavel răstoarnă accidental la masă paharul cu vin al lui Kotler, iar acesta îl trage furios pe Pavel din cameră. Prin uşa întredeschisă de la bucătărie, vedem cum cizma lui Kotler livrează lovituri sălbatice, şi suntem lăsaţi să credem că omul moare din cauza bătăii brutale. După moartea lui Pavel, Shmuel este trimis la casa lui Bruno pentru a curăţa nişte pahare. Surprins să-l vadă acolo, Bruno îi vorbeşte şi îi dă nişte prăjitură. Când Kotler vede firimiturile pe buzele lui Shmuel şi-l acuza de furt, Shmuel spune ofiţerului adevărul: că Bruno este prietenul său, şi că acesta i-a dat prăjitura. Îngrozit, copilul îl trădează pe Shmuel, spunând că el nu l-a văzut pe băiat înainte şi că Shmuel a furat prăjitura. Câteva zile mai târziu, plin de remuşcări, Bruno merge la gardul unde se întalnea cu Shmuel şi constată că ochiul lui era vânăt din cauza bătăii primite. Shmuel îşi iartă prietenul, iar băieţii îşi dau mâna prin gard.
Când Kotler face observaţii cu privire la duhoarea de la crematoriu ("Ei miros chiar mai rău atunci când ard, nu-i aşa?"), Elsa îşi dă seama că Ralf prezidează un lagăr de exterminare, nu un lagăr de muncă cum ea a fost lăsată să creadă. Ulterior, cei doi s-au certat în mod repetat din cauza rolului lui Ralf la lagăr şi proximitatea copiilor faţă de acesta. În cele din urmă, Elsa va lua copiii la mătuşa Lotte, la Heidelberg. Dar, cu o zi înaintea plecării lui Bruno, Shmuel îi dezvăluie faptul că tatăl său a dispărut în lagăr. Văzând o ocazie ideală pentru o aventură finală, Bruno sapă o groapă sub sârma ghimpată, se schimbă în hainele din închisoare pe care Shmuel le-a furat pentru el, şi intră în tabără pentru a-şi ajuta prietenul să-şi găsească tatăl. În interior, Bruno este îngrozit de dezumanizarea, foamea şi boala prezente; lagărul este însăşi antiteza filmului de propagandă pe care îl văzuse anterior în biroul tatălui său.
În timp ce băieţii îl caută pe tatăl lui Shmuel, drumul lor se întretaie cu cel al unui grup de prizonieri care erau dirijaţi spre camerele de gazare. Acolo, toată lumea este instruită să se dezbrace pentru un "duş". Un soldat este văzut purtând o mască de gaz Zyklon B, iar granule se revarsa în cameră. Bruno şi Shmuel se apucă unul pe celălalt de mâini, iar luminile se sting.
Înapoi la casă, Elsa descoperă că Bruno lipseşte şi dă alarma. Folosind câini de urmărire, Ralf şi alţi soldaţi iau urmele băiatului prin pădure. Atunci când descoperă hainele aruncate la marginea taberei şi vede groapa săpată sub gard, Ralf aleargă în lagăr, căutându-şi cu disperare fiul. Văzând camera de gazare cu uşile încuiate, Ralf realizează ce s-a întâmplat şi strigă cuprins de durere. În acelaşi timp, Elsa şi Gretel ajung si ele la marginea lagărului unde Bruno îşi lăsase hainele şi, înţelegând că acesta a murit, ele îngenunchează şi încep să plângă. Familia este lăsata să se confrunte cu ironia tragică a faptului că Bruno a devenit o victimă a lagărul nazist condus de propriul său tată.
