*Ingrediente
- 150 g zahar (puteti pune si 200 g daca va place mai dulce)
- 375 ml lapte
- 2 linguri amidon
- 400 ml smantana pentru frisca
*Mod de preparare:
1. Punem zaharul intr-o cratita si-l caramelizam la foc mic. Atentie sa nu se arda prea tare, caci devine amar. Turnam incet 250 ml lapte si fierbem pana se topeste caramelul.
2. Dizolvam amidonul in restul de lapte, apoi turnam in cratita peste caramel. Amestecand continuu fierbem pana compozitia incepe sa se ingroase, ramanand ca o pelicula fina pe dosul lingurii. Dam deoparte, lasam sa se racoreasca putin apoi adaugam smantana pentru frisca si omogenizam.
3. Punem vasul pentru putin timp la congelator, atat cat compozitia sa se raceasca foarte bine. Turnam apoi in vasul masinii de inghetata, vas ce l-am tinut la congelator peste noapte. Se proceseaza timp de 30-40 de minute, pana cand inghetata se va intari.
INFO: Inghetata va fi numai buna de mancat cu lingurita. Daca doriti sa fie mai tare, puneti intr-o caserola si dati la congelator.
Inghetata de caramel se poate prepara si daca nu aveti masina de inghetata, doar ca va trebui sa scoateti vasul de la congelator din ora in ora si s-o mixati, astfel incat sa spargeti acele de gheata ce se formeaza.