*Pentru a atinge acest obiectiv, jucătorul trebuie să adune informaţii despre fiecare ţintă în parte utilizând diverse metode: interogări, spionaj, furtul scrisorilor şi a altor documente precum şi completarea unor sarcini în schimbul informaţiilor. Obiectivele secundare includ salvarea cetăţenilor care sunt ameninţaţi sau hărţuiţi de gardieni în oraşe, uciderea Cavalerilor Templieri şi escaladarea unor turnuri sau clădiri pentru localizarea pe hartă a locurilor de interes.
*Jocul are ca principal loc de desfăşurare Ţara Sfântă in perioada celei de-a treia cruciade. Sunt accesibile patru oraşe: Masyaf (fortăreaţa assassinilor), Ierusalim, Acra şi Damasc. Masyaf este locul de unde jucătorul primeşte misiunile de asasinare şi de unde porneşte spre celelalte trei oraşe care sunt împărţite fiecare în câte 3 secţiuni deblocate în cursul jocului. Între aceste oraşe este prezent un teren numit "Regatul".